În prima parte a listei noastre cu literatură horror pentru copii am pornit cu povești care îmblânzesc întunericul, scheletele și fantomele și am ajuns treptat la monștri care chiar pot da coșmaruri. De data aceasta, continuăm călătoria cu alte șase cărți, iar horrormetrul urcă și mai mult.
Vom întâlni sălbăticiuni care dau glas emoțiilor negative și impulsurilor de nestăpânit, vrăjitoare ascunse printre oamenii obișnuiți, creaturi desprinse din folclor și mame false cu nasturi în locul ochilor. Spre final, însă, fantezia întunecată lasă să se vadă ceva și mai greu de înfruntat: răul cât se poate de real din lumea adulților. Așadar, aprindeți veioza și alegeți lectura în funcție de cât de mulți fiori sunteți pregătiți să suportați.
„Regele tuturor sălbăticiunilor” de Maurice Sendak, traducere de Roxana Jeler, editura Arthur (3-5 ani)
Horrormetru 1
Când a fost publicată această carte a fost primită foarte negativ pentru că ilustrațiile lui Maurice Sendak au fost considerate mult prea înfricoșătoare pentru copii, iar povestea lipsită de o morală clară. Dar astăzi este considerată o carte clasică, un must-read pentru orice copil. Și totuși cartea a rămas aceeași, deci ce s-a schimbat între timp? Doar percepția noastră despre cum ar putea arăta o carte pentru copii. Am vrea să zicem că am renunțat la nevoia de didacticism în cărțile pentru copii, dar știm cu toții că acest curent a rămas poate la fel de puternic în anumite cercuri de părinți.
Dar să revenim la poveste. Max face tot felul de năzbâtii prin casă, îmbrăcat în costumul lui de lup, iar când mama îl numește „sălbăticiune”, îi răspunde că o va mânca. Drept răsplată, este trimis în camera lui fără cină, dar Max nu se potolește. Camera sa se transformă încet, încet intr-o pădure, pereții dispar, iar Max porneste pe mare până în ținutul sălbăticiunilor, unde îl așteaptă creaturi uriașe, cu coarne, gheare și colți. Dar Max nu e speriat, le privește drept în ochii lor mari și galbeni, le îmblânzește și așa devine regele tuturor sălbăticiunilor. Urmează un tărăboi sălbatic unde Max și celelalte creaturi dansează, urlă și se leagănă de crengile copacilor, și totuși Max nu este complet mulțumit, trimițându-le într-un final la somn fără masa de seară. De fapt, lui Max a început să i se facă dor de casă și de părinți, motiv pentru care le părăsește pe sălbăticiuni, se urcă din nou în barcă și revine în camera lui, unde îl așteaptă cina încă fierbinte.
Aici nu e vorba de niște monștri imaginari, meniți să înfricoșeze, ci, mai degrabă, de o întruchipare a emoțiilor negative și impulsurilor pe care Max nu le poate controla. Iar ținutul sălbăticiunilor e spațiul sigur unde Max poate explora toate aceste lucruri și să învețe să le gestioneze prin joc, astfel recăpătând controlul și putând să se întoarcă acasă fără dorința de a-i mai antagoniza pe părinți.
„Vrăjitoarele” de Roald Dahl, ilustrații de Quentin Blake, traducere de Adrian Oțoiu, editura Arthur (7-10 ani)
Horrormetru 3
E chiar plăcut să stai în poala bunicii și o asculți în timp ce îți spune povești. Chiar dacă poveștile sunt despre vrăjitoare adevărate care nu vor decât să îi zguducească, zdrobonogească și zdromoare pe toți copiii pentru că îi urăsc „cu o ură care sfârâie ca fierul înroșit și care e mai arzătoare și mai fierbinte decât orice ură ți-ai putea închipui”. Și pentru că nu știi niciodată ce se poate întâmpla, o rogi pe bunica să îți spună cum poți să îți dai seama că ai de-a face cu o vrăjitoare: trebuie să te uiți dacă poartă mănuși albe (pentru că au unghii lungi și încovoiate) și perucă (asta pentru că sunt chele), dacă șchioapătă când merg (pentru că preferă pantofii ascuțiți deși nu au degete la picioare) și dacă au nările lărgite (ca să poată mirosi mai bine copiii). Exact asta face și protagonistul cărții. Numai că, în timpul unei vacanțe petrecute alături de bunica lui, ajunge din întâmplare chiar în mijlocul reuniunii tuturor vrăjitoarelor din Anglia. Așa descoperă planul Marii Vrăjitoare Supreme: toți copiii din țară urmează să fie transformați în șoareci cu ajutorul unei poțiuni magice ascunse în dulciuri. Iar înainte ca băiatul să poată scăpa, este prins și transformat într-un șoricel.
Universul creat de Roald Dahl este înfricoșător pentru că vrăjitoarele nu arată așa cum sunt în basme, ci ca niște femei obișnuite. Orice femeie întâlnită pe stradă, în parc sau la școală poate fi o vrăjitoare care așteaptă momentul potrivit pentru a face un copil să dispară. Iar poveștile despre ce pățesc copiii care le cad pradă sunt la fel de înfricoșătoare: sunt transformați în animale, sunt închiși în tablouri sau pur și simplu dispar. Dar cartea nu te face să tremuri de spaimă pentru că vrăjitoarele, chiar dacă periculoase, sunt totuși prezentate într-un mod caricatural mai ales în ilustrațiile lui Quentin Blake, iar povestea are, de fapt, un ton extrem de optimist: deși băiatul este transformat în șoarece, cu ajutorul bunicii, nu doar că reușește să elimine toate vrăjitoarele din Anglia, dar mai și pornește într-o vânătoare internațională de vrăjitoare. Deci ai elemente de body horror, momente extrem de tensionate, dar umorul și relația cu bunica fac ca această carte să fie mai degrabă una de aventuri unde eroul transformat încearcă să salveze lumea copiilor.
Seria „Cronicile Wardstone” de Joseph Delaney, traducere de Cristina Jinga, Adrian Deliu și Carmen Ion, editura Corint Junior (10-14 ani)
Horrormetru 4
Asta este o serie fantasy de 13 volume (doar 10 traduse în română) unde găsești o lume populată de tot felul de creaturi preluate din folclor și mitologie în care te poți pierde cu totul. Alături de Tom, ucenicul vraciului, Alice și multe alte personaje, vei descoperi că lumea este mult mai întunecată decât pare și că e nevoie de o doză serioasă de curaj ca să supraviețuiești. Tom, al șaptelea fiu al unui al șaptelea fiu, este predestinat să lupte împotriva Întunericului, forța răului care capătă puteri din ce în ce mai mari și care amenință să pună stăpânire pe întreaga lume. Ca ucenic al vraciului John Gregory, Tom trebuie să învețe cum să se apere de vrăjitoare, strigoi, spirite, demoni și alte făpturi care nu se lasă învinse prea ușor. Unele pot fi legate cu un lanț de argint, altele îngropate în gropi speciale, iar câteva sunt atât de periculoase încât simpla lor apropiere poate înseamna pierderea minții sau chiar moartea.
Groaza vine mai ales din atmosfera sumbră ce se instalează îndată ce vine noaptea și din senzația că pericolul pândește peste tot: în case abandonate, în păduri, în cimitire sau chiar în oamenii în care personajele au încredere. Creaturile întâlnite sunt extrem de violente, iar confruntările presupun sacrificii, răni și pierderi reale. Dar seria e mai mult decât o înșiruire de evenimente tensionate menite să stârnească groaza. Este și o poveste despre maturizarea lui Tom care trebuie nu doar să învețe cum să lupte, ci și cum să ia decizii atunci când regulile impuse de adulți nu mai sunt suficiente. Iar prietenia lui cu Alice, o fată cu legături periculoase cu Întunericul, complică și mai mult lucrurile pentru Tom și îl obligă constant să se întrebe în cine poate avea cu adevărat încredere și pe cine trebuie să asculte.
Deși vei trăi alături de Tom, vraci și Alice momente limită în care totul pare pierdut, pe măsură ce vei avansa în serie vei învăța să te obișnuiești cu tensiunea și să aștepți răsturnarea de situație care va salva personajele. Este adevărat că nu toate supraviețuiesc, iar Tom trece prin pierderea ambilor părinți și prin înstrăinarea de fratele mai mare, care nu poate accepta pericolul ce îl însoțește pretutindeni, dar nu vei simți niciodată că personajele au rămas fără posibilitatea de a i se împotrivi răului. Tom devine tot mai priceput, iar relațiile construite de-a lungul volumului îi oferă aliați pe care se poate baza în cele mai întunecate momente. Pericolul rămâne real, iar alegerile au mereu consecințe, dar rămâi cu încrederea că binele va învinge în final.
„Coraline” de Neil Gaiman, ilustrații de Chris Riddell, traducere de Florentina Hojbotă, editura Arthur (12-14 ani)
Horrormetru 4
Coraline este o fetiță care se plictisește pe timpul vacanței de vară. S-a mutat recent cu părinții într-un apartament nou și își petrece majoritatea timpului explorând clădirea și împrejurimile. Ambii părinți lucrează de acasă, dar par mereu ocupați și neatenți la ce încearcă să vorbească Coraline cu ei. Așa că atunci când fetița găsește o ușă care pare să ducă într-o altă lume, este mai degrabă curioasă decât înfricoșată. Aici descoperă o altă mamă și un alt tată, ambii extrem de disponibili și dispuși să îi facă toată poftele. Mâncarea este mai bună, jucăriile mai interesante, iar ceilalți locatari ai casei par mult mai spectaculoși. Există însă un detaliu greu de ignorat: toți au nasturi negri în locul ochilor. Iar când cealaltă mamă îi propune lui Coraline să rămână pentru totdeauna, cu condiția să accepte să i se coasă și ei nasturi peste ochi, lumea perfectă începe să își arate adevărata față.
Groaza din „Coraline” pornește din transformarea familiarului în ceva straniu și amenințător. Casa, părinții, masa în familie și dorința de a fi iubită sunt transformate subtil de cealaltă mamă în ceva cu adevărat înfricoșător. Da, Coraline primește toată atenția după care tânjește, dar descoperă destul de repede că această iubire este una posesivă. Cealaltă mamă nu vrea să o cunoască, nu vrea să îi ofere o copilărie mai fericită, ci vrea doar să o folosească pentru a-și crește puterea și să o transforme într-un suflet pierdut. Pe măsură ce Coraline realizează falsitatea acestei lumi, cealaltă mamă își pierde progresiv aspectul matern și se transformă într-o creatură urâtă și perfidă, iar lumea creată de ea devine plină de capcane și personaje monstruoase menite să o împiedice pe Coraline să scape.
Coraline nu este însă lipsită de apărare. Își observă adversarul, îi înțelege regulile și transformă confruntarea într-un joc pe care îl poate câștiga prin inteligență și curaj. Cartea nu spune că oamenii curajoși nu se tem, ci că adevăratul curaj se manifestă atunci când alegi să faci ceea ce trebuie chiar dacă ești îngrozit. Și vei fi îngrozit cu siguranță pentru că Neil Gaiman e foarte priceput să descrie spații care încep să te strângă, să te facă să te uiți cu atenție la colțurile din cameră să nu se fi strecurat ceva pe acolo și să te temi alături de Coraline că totul e pierdut.
„Labirintul lui Pan” de Guillermo del Toro și Cornelia Funke, traducere de Ciprian Șiulea, editura Arthur (12-14 ani)
Horrormetru 5
În Spania anului 1944, Ofelia ajunge împreună cu mama ei însărcinată la o moară izolată, unde trebuie să locuiască alături de căpitanul Vidal, noul soț al mamei sale. Vidal este un ofițer fascist crud, obsedat de ordine, disciplină și de continuarea propriului nume, care îi vânează fără milă pe luptătorii ascunși în munți. Pentru Ofelia, lumea adulților este un loc al violenței, în care nimeni nu pare dispus să îi asculte temerile.
În apropierea morii, fata descoperă însă un labirint străvechi și întâlnește un faun misterios. Acesta îi spune că este prințesa pierdută a unui regat subteran și că, pentru a se întoarce acasă, trebuie să îndeplinească trei probe înainte de luna plină. Numai că făpturile din această lume fantastică nu sunt neapărat mai blânde decât oamenii, iar faunul nu îi oferă niciodată Ofeliei suficiente motive pentru a avea deplină încredere în el. Ofelia trebuie să înfrunte o broască uriașă care trăiește în măruntaiele unui copac bolnav, să pătrundă în încăperea Omului Palid, o creatură fără ochi, care își introduce globii oculari în palme și devorează copii, și să hotărască dacă va urma poruncile faunului chiar și atunci când acestea i se par nedrepte. Ilustrațiile accentuează aspectul neliniștitor al acestei lumi, dominat de rădăcini, insecte și trupuri monstruoase.
Totuși, spre deosebire de situația din „Coraline”, scenele cel mai greu de suportat nu provin din lumea fantastică, ci din violența extrem de reală a căpitanului Vidal. Cruzimea lui e lipsită de orice margini; el torturează, ucide și derivă plăcere din îngrozirea tuturor celor care îi ajung în cale. Iar în lumea reală nu există nicio salvare miraculoasă, iar scenele de violență sunt prezentate într-un mod foarte grafic, motiv pentru un horrormetru de nivel 5. În contrast, monștrii din labirint par totuși să urmeze niște reguli, iar Ofelia găsește mereu ajutor pentru a trece probele faunului. Iar această lumea fantastică pare să fie inventată de Ofelia pentru a putea supraviețui unei realități cu adevărat insuportabile și pentru a găsi puterea de a refuza să se supună răului. Finalul nu este unul fericit în sensul clasic, dar este un final care îți demonstrează că se poate supraviețui în urma unei traume și că rămâne mereu posibilitatea de a alege să refuzi să devii precum cei cruzi.
„Casa din altă lume” de Małgorzata Strękowska-Zaremba, ilustrații de Daniel de Latour, traducere de Anca Irina Ionescu, Editura Ars Libri (11–14 ani)
Horrormetru 5
Pe strada Bucuriei se află o casă nouă și aparent perfect obișnuită. Marysia știe însă că este o casă din altă lume, periculoasă ca otrava, care îi vrăjește pe oameni și îi transformă în monștri. Ferestrele ei mint, umbra se ascunde în camerele cu jaluzelele coborâte, iar în spatele ușii ninge chiar și atunci când afară este cald.
Alături de Daniel, Marysia încearcă să descopere sursa vrajei din casă și să îi salveze pe copiii care locuiesc înăuntru. Pe măsură ce vei citi, vei înțelege că locuința înfricoșătoare este, de fapt, o metaforă pentru violența domestică, iar monștrii și transformările supranaturale traduc o realitate pe care fata nu o poate încă numi direct. Tatăl se transformă într-un leu furios, mama încremenește ca o stană de piatră, iar Marysia își ascunde vânătăile și se învinovățește pentru răul care se petrece în familie.
Groaza nu vine doar din subsolul labirintic, din frigul neobișnuit sau din casa care pare să pândească personajele, ci din descoperirea adevărului ascuns în spatele acestor imagini. La fel ca în „Labirintul lui Pan”, romanul folosește elementele horror pentru a reda felul în care lumea este percepută de un copil pentru care acasă nu înseamnă protecție, ci frică, tăcere și pericol continuu. Iar asta o face una dintre cele mai apăsătoare cărți din listă, mai ales la o recitire, tocmai pentru că monstrul din poveste nu aparține deloc domeniului fanteziei.
Am scris pe larg despre această carte aici.
Dacă încă nu ai găsit cartea potrivită pentru copilul tău, nu fi dezamăgit pentru că urmează și partea a treia a acestei liste cu cărți care să îți facă dinții să clănțăne și părul să ți se zbârlească.
