Bookisit #27 – București, 7 decembrie 2025

Locație: Urban Hub

Ce s-a întâmplat? Ultima ediție a anului 2025 s-a încheiat cu râsete, bucuria revederii și povești minunate – chiar dacă vremea nu ne-a îmbiat prea mult să ieșim din casă. A fost o zi plină de oameni frumoși, conexiuni autentice și, desigur, cărți pe care le-am iubit și redescoperit împreună. Urban Hub ne-a primit cu brațele deschise și ne-au spus că pentru ei nu există probleme, doar provocări – exact atitudinea de care aveam nevoie!

Parteneri și facilitatori BRD Asset Management, susținătorul nostru principal pe 2025, a făcut posibilă magia acestei ediții și a adus daruri atât pentru participanți, cât și pentru expozanți – spiritul sărbătorilor s-a simțit din plin!

Atelierele au fost conduse de oameni minunați: Cristina Beatrice Preda ne-a cucerit cu povești și multă răbdare, Cătălina Chiricheș de la Catigrafii a fascinat până și preadolescenții cu atelierul de caligrafie, Alessandra Gemes Barbu i-a provocat pe copii să născocească povești, iar Aurora Păunescu de la Școala de teatru Șotron i-a captivat atât de tare pe cei mici încât credeam că nu mai coboară de la atelier.

Donații Cu ajutorul tău și al celorlalți participanți generoși, am donat peste 400 de cărți și jocuri pentru Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Rotărăști, județul Vâlcea. Ramona a fost deja acolo și a văzut bucuria copilașilor de la grădiniță. Mai mult, unul dintre expozanții noștri, Mădălin, a strâns aproximativ 3.000 de lei din vânzarea cărților de la asociația O mână de ajutor – bani care au ajuns la campania Zidu’ lui Moșu, pentru „Un Crăciun fericit pentru cei care au nevoie de o mână de ajutor”.

Bookisit

Bookisit este o comunitate construită în jurul cărților,
unde organizăm târguri, recomandăm lecturi și ducem cărțile mai aproape de copii și părinți.

Distribuie această postare
Facebook

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Rămâi la curent cu cele mai recente postări despre evenimente. Fără spam: promitem.

Dând clic pe Înregistrare, confirmați că sunteți de acord cu Termenii și condițiile noastre.

Recomandări