Premiile Cărturino au devenit deja unul dintre momentele din an în care ne uităm cu mai multă atenție la ce se publică în literatura pentru copii de la noi. Cum nu puteam rata ocazia de a vorbi despre finaliste, am adunat mai jos impresiile noastre despre cele cinci titluri nominalizate la categoria Cartea Ilustrată a Anului.
Nu e un clasament „oficial” și nici verdictul suprem despre aceste cărți, doar entuziasmul foarte sincer al unor oameni care citesc multă literatură pentru copii și cărora le place să vorbească serios (dar nu scorțos) despre ea. Și da, încă visăm la ziua în care vom vedea mai multă bandă desenată inclusă în astfel de selecții și momentul în care vom avea Premiile Bookisit pentru literatura pentru copii. Până atunci, ne bucurăm de ce avem deja pe lista selectată de cei de la Cărturino.
Mai jos sunt impresiile noastre despre cele cinci titluri finaliste la categoria cărți ilustrate. Le-am pus direct în ordinea preferințelor și începem de jos în sus, ca să păstrăm puțin suspansul.
„Petrecere cu unicorn” de Adela Maria Calistru, editura Vlad și Cartea cu Genius (4-8 ani)
Am avut câteva rezerve încă de la copertă. În lipsa unui decor care să ofere indicii mai clare, e greu să înțelegi din prima cum se leagă toate elementele imaginii. Măgarul pare să stea liniștit și să mănânce, în timp ce obiectele din spinarea lui par să sară în toate direcțiile. Găinile privesc undeva spre stânga, dar acolo nu descoperi nimic care să îți atragă atenția, iar personajele nici măcar nu te conduc vizual spre pagina următoare. În ansamblu, coperta nu transmite foarte clar ideea unei petreceri sau a unei aventuri, ci mai degrabă senzația unei plecări grăbite cu tot cu gospodărie.
Urmează însă un forzaț foarte simpatic, unde facem cunoștință cu personajele. Numele sunt amuzante, descrierile la fel, iar găina Cecilia arată impecabil în pantofii ei cu toc. Povestea începe atunci când moș Costel le anunță pe găini că trebuie să producă o cantitate impresionantă de ouă, iar Geta, cea cu ideile, propune fuga. Cele șapte găini ajung să locuiască într-o mașină abandonată din pădure și totul pare să anunțe o aventură despre libertate și supraviețuire.
Numai că povestea schimbă rapid direcția: cea mai mică dintre găini își dorește de ziua ei un unicorn. Așa că găinile se întorc la fermă după Marcel, măgarul, îl conving destul de repede să le însoțească și organizează celebra petrecere cu unicorn. Pe parcurs apar și câteva momente care fragmentează ritmul poveștii fără să contribuie foarte mult la construcția ei. Unele scene sau explicații par să încetinească firul narativ, iar tensiunea rămâne destul de liniară până la final. Tocmai de aceea, impresia generală este că imaginile au mai multă energie și umor decât textul care le susține.
Și e păcat, pentru că ilustrațiile sunt foarte vii și se simte cât de mult îi place Adelei să deseneze aceste personaje. Cartea e plină de mici detalii și glumițe vizuale (inclusiv semnătura autoarei ascunsă pe fiecare spread – AMC), care transformă lectura într-un mic joc de observație. Tocmai de aceea ne-am fi dorit ca și povestea să aibă aceeași coerență și aceeași poftă de joacă pe care o au imaginile.
„Cartea de plastilină” de Ionela Hadârcă, ilustrații de Maxim Boliv, editura Cartier (4-8 ani)
Ionela Hadârcă vine de data asta cu o serie de povestiri scurte, în mare parte cu personaje animale, care ironizează comportamente cu care suntem familiari: influencerul de mucava care nu știe să aprecieze arta, tipul care s-a apucat de sală și acum bate pe toată lumea la cap să se apuce de sport și să slăbească, tipa care nu știe niciodată ce să aleagă când merge la cumpărături sau tipul care nu are răbdare când comandă la restaurant. Mai are și povești despre copii care se dovedesc fie extrem de ambițioși (una dintre poveștile preferate din volum este despre două prietene care se hotărăsc să se întâlnească chiar dacă plouă), fie curioși despre cum e lumea sau speriați că li se va întâmpla ceva rău (moment prielnic pentru o intervenție parentală care să îi liniștească). Este un volum cu teme pe toate gusturile, care poate să îți ofere ocazia unui moment de liniște scurt într-o pauză sau poate să se transforme într-un ritual de seară, înainte de culcare. O poveste pe zi, ține… plictiseala departe.
Dacă ne uităm însă și la partea de redactare, există câteva scăpări care ies în evidență, inclusiv un dezacord strecurat într-unul dintre texte. Nu e ceva rar întâlnit, dar într-o carte pentru copii atenția la astfel de detalii devine cu atât mai importantă.
Ilustrațiile sunt ceea ce transformă cartea asta în ceva cu adevărat special. Nu știm cine a venit cu ideea, dacă autoarea, dacă editura, dar alegerea lui Maxim Boliv, un artist care lucrează în plastilină, aduce ceva cu totul nou pe piața de carte de la noi. Ne-am tot gândit dacă mai avem cărți ilustrate în moduri inedite și, după ceva scotoceli prin minte, ne-am amintit de cartea „Fata babei și fata moșneagului” apărută în 2015 la editura Vellant, cu ilustrații făcute de Ileana Surducan. Aici era vorba de figurine de ceramică, iar decorurile erau făcute dintr-o combinație de colaj cu fotografii, ilustrații și hârtie. Credem că e mai mult decât necesar să îi expunem pe copii de cât mai timpuriu la ilustrații care reflectă o gamă cât mai diversă de medii prin care își pot exprima creativitatea, mai ales acum când în mediul online suntem invadați de ceea ce pe bună dreptate s-a numit AI slop. Personajele create cu măiestrie de Maxim Boliv din plastilină dau un sentiment de palpabil, de viață care vrea să iasă pur și simplu din carte, iar pentru asta considerăm binemeritată includerea titlului pe lista finalistelor.
„Unde e Șosețica?” de T. O. Bobe, cu ilustrații de Alexandra Mârzac, editura Frontiera (4-6 ani)
Despre cartea asta am mai tot scris, i-am făcut și jurnal de lectură. E disponibil aici.
Asta este o poveste clasică, un drum inițiatic, ca în basme, unde Șosețica pleacă în căutarea surioarei ei, se întâlnește pe drum cu diverse personaje care i se alătură și, la final, reușește reunirea. Dar ce face cartea specială e faptul că T.O. Bobe transformă camera copilului în tărâmul de basm unde se pot întâlni tot felul de pericole la tot pasul și unde există întotdeauna oportunitatea de a cunoaște personaje noi. Și mai face ceva fain: vine cu un umor de limbaj subtil care te face să chicotești, ca atunci când Cureaua Bună Elastică de Mers Undeva se oferă să o însoțească pe Șosețica spunându-i: „Lasă, nu-ți fie frică. Dacă vrei, vin cu tine și te țin de elastic.”
Ilustrațiile sunt în culori foarte vii și dau o dimensiune mult mai mare universului, permițându-ți să explorezi în voie camera și cotloanele prin care ajung personajele. Cel mai fain e că persoanajele sunt foarte expresive, chiar și Șosețica, cu ochii două cerculețe, un nas cârn și o guriță mică, reușește să exprime o gamă extrem de variată de emoții: o vezi dezamăgită, speriată, încântată, disperată, și, la final, fericită că și-a găsit perechea alături de care se face ghemotoc pe podea.
„Unde e Șosețica?” e una dintre cele mai solide apariții dintre finaliste și o carte care merită cu siguranță loc în bibliotecă.
„Ziua în care a muncit Lenea” de Victoria Pătrașcu, cu ilustrații de Keszeg Ágnes, editura Univers (5 – 10 ani)
Începutul e absolut fenomenal:
„OCHIUL ZILEI NU SE DESCHISESE ÎNCĂ. Își răsfirase doar genele aurii, în timp ce pleoapa nopții atârna obosită peste case și grădini. Somnul, învăluit în pături, plutea peste lume, alungând cu pliciul coșmarurile oamenilor.”
De la primele rânduri intri într-o lume fantastic de inventivă și știi că, deși totul e tratat ludic, treaba e serioasă, dar nu scorțoasă, o să te distrezi în timp ce stai și te gândești serios la ce rost are Lenea în lumea asta.
E o poveste bine construită, simți cum crește tensiunea pe măsură ce palatul Lenei devine din ce în ce mai mare și mai luxos și simți disperarea copiilor care se văd nevoiți să se ocupe de toate. Și tot ei îl cheamă în ajutor pe Somn, care o mută pe Lene la un spa, la sugestia Anei, și distruge ițele cu care o legase pe bunica Maia, cea căzută în telenovele pe canapea. E o carte faină și asta în principal datorită personificărilor extrem de inventive: mama Odihna sub formă de canapea e ceva memorabil, Somnul cu papucii lui din perne, mereu înfofolit în plăpumi, Lenea mereu pe huzureală maximă; nu ai cum să nu vrei să petreci timp cu aceste personaje. Iar ilustrațiile sunt pe măsură: acuarelă combinată cu colaj, accent pe texturi, Lenea care pare să se întindă pe fiecare pagină și că nu îi ajunge și, dacă o să te uiți cu atenție, o să găsești și mascota premiilor Cărturino pe undeva. În ciuda a ceea ce urmează să citești, ăsta e un univers în care să vrei să locuiești cu gândul.
Totuși, dacă începi să desfaci mecanismele poveștii, apar și câteva neclarități. Premisa este că Lenea a rămas fără casă pentru că nu mai există oameni leneși, dar vedem foarte repede că îi este destul de ușor să îi transforme pe ceilalți în leneși și să își construiască un nou palat. Relațiile de familie ridică și ele întrebări: Somnul nu pare să știe aproape nimic despre sora lui, deși ulterior aflăm că au avut chiar și colege de școală comune. Nu sunt aspecte care distrug plăcerea lecturii, dar sunt detalii care slăbesc puțin logica internă a poveștii. Cu toate astea, universul imaginat aici rămâne unul dintre cele mai memorabile dintre toate finalistele.
Lumea lui Baltazar de Alex Moldovan, cu ilustrații de Ștefan Georgescu, Editura Vlad și Cartea cu Genius (3 – 7 ani)
Pornim tot de la copertă ca să încheiem circular, oricum toată cartea e un regal, de mult nu am mai fost așa de entuziasmate de o carte apărută la noi. Pe copertă avem titlul poziționat într-un cerc roșu, punct focal, localizat dreapta sus și toate personajele se uită înspre acest cerc. Și după ce o să te uiți cu atenție la toate ilustrațiile din carte o să vezi că textul și ilustrația fac un tot unitar. Nu există una fără alta și o să dăm și cel mai bun exemplu chiar mai jos:
Iar asta pentru noi este de fapt ceea ce separă cărțile ilustrate de alte cărți și motivul pentru care tot zicem că putem să includem și benzile desenate în această categorie fără nicio problemă. Se putea mai multă colaborare între vizual și text? Da, mai ales la ultimul spread, dar asta nu ia cu nimic din meritul celor doi care au colaborat excelent și ne-au oferit o carte „ca la carte”.
Și acum despre poveste. Ne-am întâlnit la târgul Bookisit de la București din martie cu cineva și, din vorbă, în vorbă, am ajuns și la Alex Moldovan și noua lui carte. Impresia interlocutoarei noastre a fost că este o carte foarte curajoasă pentru că abordează un subiect extrem de complex pe care reușește să îl facă accesibil copiilor: cum a fost creată lumea. Noi am adăuga că e curajoasă și pentru că se joacă pe față cu o temă religioasă într-un mod care are potențial să îi râcâie pe cei mai habotnici dintre noi. Pe cât de mult apreciem noi modul în care Moldovan se joacă cu vechea poveste pe care o știm cu toții din Geneză, pe atât de mult ne gândim că poate deranja în alte cercuri de cititori. Dar, până la urmă, e vorba de umor și voie bună, nu de vreo critică acerbă a unor credințe, așa că sperăm că ne putem bucura toți împreună de ce ne oferă „Lumea lui Baltazar”.
Dar ce face Baltazar? Păi, prima dată face lumina. Apoi face altele printre care și vacanța mare și filmele cu supereroi. Pe urmă face și supereroii care să joace în filme și școala „ca să aibă și vacanța un sens”. Ai zice că inventează lucruri cu o anumită logică. Poate. Ghidat de logica stomacului care ghiorțăie, inventează pizza (sau plăcinta cu brânză, salam, sos de roșii și busuioc). Apoi, după logica setei, inventează și limonada (privește cum stă omul de zăpadă în paharul de limonadă bând din propriul pahar de limonadă… inception level goodness). Dar mai face și lucruri pentru ca viața să fie mai ușoară, cum ar fi transportul în cutii cu motoare electrice. Și totuși, de cele mai multe ori, doar se joacă, e pus pe experimentat și distracție: când dă nume lucrurilor, când își imaginează animale cu prea multe picioare (apropo, Baltazar a reușit să facă și primul animal cu un număr impar de picioare) sau când stabilește câte zile au lunile. Adică face lumea pe gustul lui, mai puțin atunci când apelează la hazard și nu reușește să scape de iarnă. Iar la final vin copiii și atunci lumea e pe cât de perfectă poate fi o lume creată într-o zi (da, dispare școala, cei care au citit-o știu deja). Și când Baltazar se duce la somn e deja cu gândul la ce lume va inventa a doua zi.
Cartea asta este despre joacă, necesități, hazard, o foarte bună cunoaștere a nevoilor proprii și o libertate totală de a greși și de o lua de la capăt. E lumea lui Baltazar, dar, de fapt, e o lume pe care o putem oferi celor mici în dar.
Cam atât pentru moment despre cele cinci finaliste. Revenim curând și cu impresiile despre titlurile nominalizate la categoria Cartea de literatură pentru copii a anului.
